”Stay hungry, stay foolish!”

”Stay hungry, stay foolish!”

vineri, 23 mai 2014

Pizza țărănească

Făcusem cândva (când nici nu visam la blog) când au fost finii în vizită, o pizza.
Mie îmi place foarte mult pizza (offfff), Maria a fost și ea foarte încântată. Se face foarte ușor iar ingredientele sunt după bunul plac... sau după ce-aveți prin frigider...
Eu zic că reușita constă în tava folosită, eu am niște tăvi speciale (le-am văzut acum și la Kaufland și sunt ieftine) teflonate  dar cu GĂURI!

Am făcut un aluat ”chior”....făină, apă, drojdie, sare, condimente...
La 500 g făină punem 25 g drojdie, un praf de sare, condimente (busuioc uscat, ardei iute...). Facem mai întâi plămada (drojdia cu apă și cu puțină făină, amestecate și lăsate puțin la crescut).
Adăugăm apă (cam 280 ml) și puțin ulei, cât să iasă un aluat ca de pâine și care poate fi întins ușor cu făcălețul.  Frământăm aluatul, cu mâna...nu foarte mult, doar cât să se amestece ingredientele. Lăsăm la crescut. Menționez aici că aluatul pentru blat poate fi realizat din timp, adică frământat și lăsat într-o pungă, la frigider. Poate fi lăsat chiar și 24 ore, astfel ne putem organiza altfel timpul și pizza va fi gata mult mai repede. E deajuns ca a doua zi, atunci când avem nevoie, să-l scoatem din frigider și să-l lăsăm puțin la căldură să mai crească.
Din 500 g făină ies cam 2 blaturi pentru pizza. Așadar împărțim aluatul crescut în două, întindem fiecare bucată pe câte o tavă, lăsând marginile puțin ridicate.
 Ce să mai  comentez atât...mai expresive sunt  pozele....deci iată etapele:
Un strat subțire  de cașcaval
Ketchup

Ceapă, kaizer, cârnați țărănești
Ciuperci, ardei gras








O punem la cuptor, o lăsăm la foc mic cam 20 de minute...













...apoi o scoatem și presărăm pe deasupra cașcaval ras ...mai multișor așa...să se întindă (așa îmi place mie!) și o introducem din nou în cuptor.
O lăsăm până este bine coaptă...cam încă vreo 10 minute (cât să se topească cașcavalul).










Am numit-o pizza țărănească deoarece am folosit ceapă, cârnați țărănești, kaizer...

 ”Baza” e aceeași, noi putem inventa fel de fel de variante.

 
  S-aveți spor și sănătate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu